top of page
Search

Printemps sauvage

Dec 29, 2019
2 min read

Caietul 161


14 ianuarie 2016

...coborând pe Racoviță, compuneam o poezie inspirată de o expresie întâlnită azi la Kafka („a se potrivi ca sacul și peticul”). Și vizavi de Samsara, am întâlnit un om cărând un sac în spinare. Aparent, sacul n-avea nici un petic; dar conform „logicii” poemului meu, peticul se-ascunde înăuntru, deci „realitatea” sau hazardul obiectiv era corect, adică în armonie cu viziunea mea.


5 februarie

O făptură-labirint între mintea și inima mea. Sau poate făptura care desenează labirintul dintre mintea și inima mea.


7 februarie

Mă topesc de plăcere citindu-l pe Stendhal. ÎNȚELEG și mă simt în largul meu în lumea cea dezlănțuită.


1 martie

Azi a fost ziua muzelor. (...)

În fața teatrului, am văzut-o pe prima muză: doamnă Stermaria. Vorbea la telefon; și-a aprins o țigară, avea părul cârlionțat, blond cendré. Am stat în antreul sălii studio pe un taburet, aproape de ea (...)


2 martie

La Piața Mihai Viteazul, un bărbat bărbos (40-50 de ani) în costum negru și pantaloni scurți albi, citind o foaie/ziar, în fața unui magazin de optică; nimeni nu se uita la el ca mine, cu gura căscată; am traversat și m-am întors cu privirea, se îndrepta spre piață... Ulterior mi-a scăpat din vedere (poate intrase într-o curte interioară). Era real?


14 martie

Am primit o seringă cu apă vie. Totul e salvat.


La semaforul de pe Memo (de la Electrica), încercând s-o sun pe mama, am trecut exact pe trecerea de pietoni, lângă bordură, deci în plină stradă, și noroc de un băiat care m-a tras cu mâna într-o parte, că altfel mă călca autobuzul! I-am mulțumit odată, ba chiar de două ori...deși nu i-am reținut chipul în mulțime. Totuși mi-a salvat viața.


20 martie

Veselie aproape sălbatică, desigur aparent inexplicabilă, în seara asta ( de fapt, toată ziua) (...)


6 aprilie

Situație de contrast: o fată uitându-se pe Fcb la sală, în timpul părții de relaxare & o doamnă oprind

mașina pe Racoviță, ca să facă poză unui pom înflorit roz. (...) M-am dus acasă cu flori în păr. (...)

Parcă s-a împânzit orașul cu perechi și desperechiați cocheți de ambele sexe... Sau văd eu totul prin ochelari roz dubli (...), dar așa o primăvară nu m-a mai izbit. Și, poate că impresia de excepțional se datorează și travaliului prin care am trecut anul trecut (recitind caietele din urmă). M-am împăcat cu Timpul.


9 aprilie

(...) așa că apar și cireșe pe tortul fiecărei zile... o, să te întorci acasă și să te aștepte un poem proaspăt, născut numai cu câteva ore în urmă... Și să aduci suveniruri de la hazardul obiectiv, dintr-un spațiu magic.


16 aprilie

Dacă Genunchiul Stâng își rupe ciorapul de plasă bej, Genunchiul Drept își crestează un zâmbet.


18 aprilie

Creedence Clearwater Revival - I Put A Spell On You

https://www.youtube.com/watch?v=_XI6kiDp1dg







 
 
 

Recent Posts

See All

Comments


©2019 by Ana Ionesei. Proudly created with Wix.com

bottom of page